Prin ascultarea desăvârşită a lui Hristos faţă de voinţa lui Dumnezeu, prin suferinţele, moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatele omenirii. În acest fel, cei care, prin credinţă, acceptă ispăşirea, pot avea viaţa veşnică, iar întreaga creaţiune poate înţelege mai bine dragostea nemărginită şi sfântă a Creatorului.

În nemărginita Sa dragoste şi milă, Dumnezeu a făcut ca Hristos, care nu a cunoscut păcatul, să fie făcut păcat pentru noi, astfel ca, prin El, să putem fi neprihănirea lui Dumnezeu în El. Conduşi de Spiritul Sfânt, noi ne recunoaştem păcătoşenia, ne pocăim de nelegiuirile noastre şi credem în Isus ca Domn şi Hristos, ca Înlocuitor şi Exemplu al nostru. Această credinţă care primeşte mântuirea vine prin puterea divină a Cuvântului şi este darul harului lui Dumnezeu.

Prin moartea Sa pe cruce, Domnul Isus Hristos a triumfat asupra forţelor răului. Cel care a supus spiritele demonice în timpul lucrării Sale pământeşti, le-a sfărâmat puterea şi a făcut sigură condamnarea lor finală. Biruinţa lui Isus ne dă şi nouă biruinţă asupra forţelor răului care încearcă să ne stăpânească, în timp ce umblăm cu El în pace şi bucurie, având asigurarea iubirii Sale. Acum, Duhul Sfânt locuieşte în noi şi ne dă putere. În timp ce ne consacrăm fără încetare lui Isus ca Mântuitor şi Domn, suntem eliberaţi de povara faptelor noastre din trecut, nemaitraind în întuneric, netemându-ne de puterile răului, ieşind din ignoranţă şi viaţa lipsită de sens de odinioară. Fiind în această stare de libertate în Isus, suntem chemaţi să creştem în asemănarea cu caracterul Său, prin comuniunea zilnică în rugăciune, hrănirea prin Cuvântul Său, meditaţii asupra acestuia şi a providenţei divine, cântând laudele Sale, adunându-ne pentru închinare şi participând la misiunea Bisericii.

Mai multe informatii pe www.adventist.ro